Mâini care îngrijesc… dar și un corp și o minte care merită grijă
Autor: Tatiana Popescu
MD, MBA, Lecturer
Dragi colege asistente,
Vă scriu nu dintr-un cabinet de gardă, ci de la biroul unui medic mai degrabǎ teoretician, cu pixul într-o mână și literatura de specialitate în cealaltă. Eu nu pun perfuzii, incerc sa compun o “perfuzie” de informare medicalǎ și pot să vă spun un lucru cu certitudine: sănătatea voastră este la fel de importantă ca a pacienților. De fapt, aș îndrăzni să spun că este premisa unui act medical de calitate.
Am fost invitată să vorbesc cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical – eveniment dedicat asistenților medicali din Rețeaua de Sǎnǎtate Regina Maria (12 mai 2025) – un eveniment onorant și emoționant, dar care vine, sper, și cu o doză de realism. Așa că, în loc de urări pompoase, vin cu câteva reflecții și recomandări, ca între colegi.
Când mâinile care îngrijesc uită să se odihnească
Știți deja: rolul de asistent e nobil, dar și riscant. Noblețea vine cu riscul uzurii. Unele date ne arată că personalul din sănătate are rate de absenteism cu 46% mai mari decât media din alte domenii (NHS Employers, 2018). Iar cauzele nu sunt misterioase:
- Tulburări musculo-scheletale
- Probleme de sănătate mintală
- Stil de viață dezechilibrat
Și, din păcate, tot aceste cauze pot afecta calitatea îngrijirii acordate pacientului.
Aici e cheia: starea voastră de bine nu e un moft, ci un determinant major al rezultatelor pacientului. Unele date arată că profesioniștii cu un stil de viață sănătos reușesc să inspire și să educe pacienții mai eficient. Iar reciproca e valabilă – un profesionist epuizat transmite involuntar deznădejde și neîncredere.
Imagineazǎ-ți – poate fi povestea oricui (și un reality check)…
Sǎ-i zicem Ioana. Și-a dorit dintotdeauna sa fie asistentǎ, soțul lucreazǎ și el în domeniu, pǎrinții in asistențǎ socialǎ. E dedicată, muncitoare, admirată și apreciatǎ de colegi, activitățile de voluntariat o încântă, se descrie ca fiind „dinamică, veselă, implinită, responsabilă”. La o evaluare, fiica ei citește reflecția scrisă de mamă despre sine – și întreabă sincer: „Cine e asistenta asta simpatică și empatică? Nu seamănă cu tine!” Un șoc. Și un declic. Ioana s-a epuizat atât de tare, încât a devenit altcineva – obosită, irascibilă, detașată. Nu e o poveste singulară.
Este, din păcate, o realitate frecventă.
Să prevenim, nu să reparăm
Știți zicala: „E mai ieftin să previi decât să tratezi”. E valabil și la boli, și la burnout. Inspirată de „Atomic Habits” (James Clear) și de recomandările din literatura de specialitate, vă propun un model simplu, practic și simpatic, în 5 pași:
1. 🦶 #FEET – mișcarea este medicament
20 de minute de mers pe jos, de urcat scări sau dans în bucătărie. Reduce cortizolul, eliberează mintea, îmbunătățește somnul. Nu trebuie sală sau echipament special – e suficientă voința.
2. 🍴 #FORK – alimentația care susține rezistența
Alimentele cu indice glicemic scăzut (cereale integrale, iaurt, ouă, fructe) stabilizează energia și dispoziția. Să nu uităm regula celor 4 grupe: carbohidrați, proteine, legume/fructe și lactate slabe.
3. 🖐️ #FINGERS – activități care hrănesc sufletul
Grădinărit, desen, croșetat, jurnal – tot ce creează, ordonează sau exprimă emoție. Reîncarcă bateriile afective și contracarează rutina din spital.
4. 😴 #SLEEP – somnul e un medic intern
Somn de calitate, fără telefon sub pernă sau televizor pe fundal. Este cel mai accesibil instrument de regenerare neuronală, imunologică și emoțională.
5. ❤️ #LOVE – legături care te țin în echilibru
Căutați și păstrați oamenii care vă văd dincolo de uniformă. Discuțiile simple, fără cazuri clinice, vă animeazǎ. Nu e pierdere de timp – e terapie preventivă.
Mindfulness pentru tura de după tura
Exercițiul S.T.O.P. (3 minute) poate fi începutul unei noi relații cu voi înșivă:
- S – Stop: oprește-te și observă.
- T – Think: ce gânduri ai? ce te preocupǎ?
- O – Options: adu-ți atenția în prezent cu ajutorul simțurilor
- P – Proceed: continuă activitatea cu mai multă claritate
Concluzie (și o rugăminte colegială)
Îmi doresc să ducem împreună mesajul că bunăstarea personalului medical NU este un lux, ci o prioritate de sistem. Să nu ne fie jenă să spunem că ne doare. Să nu ne fie rușine să cerem pauze, sprijin, timp pentru noi. Și, mai ales, să nu uităm că îngrijirea celorlalți începe cu grija față de sine.
Vă îmbrățișez cu respect și admirație, Un medic care vă prețuiește nu doar pentru ceea ce faceți, ci și pentru cine sunteți.
Referințe:
Dougherty, L., Lister, S., & West-Oram, A. (Eds.). (2015). The Royal Marsden manual of clinical nursing procedures (9th ed., Professional ed.). Wiley-Blackwell.
Clear, J. (2018). Atomic habits: An easy & proven way to build good habits & break bad ones. Avery.are ne spun totul dintr-o picătură de sânge, până atunci, să nu uităm să folosim ce avem deja, și funcționează.
Toate articolele